Retrospectiva culturala a anului 2010

January 17, 2011 at 3:40 pm (Stiri Sibiu) (, , )

Anul 2010 a fost anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, anul în care Pécs şi Istanbul au fost capitalele culturale europene, anul în care Herta Müller a câştigat Premiul Nobel pentru literatură, anul tinerilor, al biodiversităţii şi al apropierii dintre culturi.
Cultura
A fost anul Chopin, anul în care Spania a câştigat Cupa Mondială la fotbal, anul vuvuzelei, anul Avatar şi al filmului 3D, anul în care s-a interzis fumatul în locuri publice în Spania, anul protestelor şi al crizei, iar lista poate continua.
Pentru Sibiu, în starea generală de privaţiuni şi depresie naţională, uitându-mă pe agenda culturală a oraşului nu pot decât să spun că cetatea noastră nu a fost ultima dintre mirese sau edilii săi cei mai zgârciţi naşi. Dacă oamenii s-au distrat sau dacă au umplut sălile, pieţele şi barurile doar operatorii culturali şi poate oamenii de la salubritate care curăţă dimineaţa strada Bălcescu ştiu. Trebuie spus că cel dintâi eveniment al anului 2010, ca amploare, a fost ediţia a XVII-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în perioada 28 mai-6 iunie, având ca temă „Întrebări/Questions”. Ce a fost excepţional, nu doar pentru viaţa culturală din Sibiu, ci pentru evenimentele de teatru din toată ţara, a fost venirea şi prezentarea spectacolelor unor maeştri ai teatrului contemporan: Eugenio Barba împreună cu Odin Teatret din Danemarca au prezentat spectacolele „Închisoarea de oase” şi „Odă progresului”, iar Teatro Garibaldi di Palermo din Italia şi Bart Production s.à.r.l. au prezentat „Întrebări”, cel mai nou spectacol al lui Peter Brook. Nu puţine premiere au fost la TNRS în 2010: „Felii”, în regia şi textul lui Lia Bugnar, a fost spectacolul cu cea mai multă candoare, am râs cel mai tare la „Opinia Publică”, în regia lui Teodor Cristian Popescu, iar cea mai mare dezamăgire a fost „Don Juan se întoarce de la război”, în regia Ancăi Bradu, care de altfel, are mai multe spectacole bune, dintre care unul cu studenţii de la Catedra de Artă Teatrală de la Sibiu, „Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, după un text de Matei Vişniec.
În muzică, am să amintesc de Festivalul Artei Lirice, ediţia a IX-a, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, care mi-a demonstrat încă o dată că uneori, în cultură, ne putem face iluzii prea mari asupra a ceea ce vom primi şi că mândria de a locui în Sibiu şi de a avea o Filarmonică nu trebuie să se întoarcă împotriva noastră şi să ne oblige să înghiţim orice. Se înţelege că „La Tragédie de Carmen”, adaptare după opera „Carmen” de Georges Bizet, spectacol realizat în colaborare cu Teatro Lirico Sperimentale di Spoleto din Italia, a fost chinuit şi ridicol, de la vocile dezamăgitoare ale interpreţilor, la muzica mult prea tare şi înregistrată din anumite momente şi o proiecţie eşuată, cu urme de mouse pe ecranul care constituia fundalul scenei. Opera „Răpirea din Serai” de Mozart, spectacol realizat în colaborare cu Universitatea „Mozarteum” din Salzburg, a fost drăguţ, dar cam superficial şi cam atât.
La capitolul descoperirile anului, am să amintesc de expoziţia muzeului Brukenthal, intitulată „Gothic: trăirea neo-gotică vs. modelul iluminist”, un proiect bine gândit, care ne-a permis să luăm contact cu un nou spaţiu expoziţional, subsolul muzeului, şi care prezintă una dintre cele mai vii perioade artistice, aparţinând curentului romantic al artei europene. A fost inteligent amenajat, informativ şi atractiv.
La capitolul inovaţie, avangardă şi stil, voi menţiona Academia şi Festivalul Icon Arts 2010, iniţiat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Exces Music. A fost un eveniment unic, o combinaţie între un masterclass de artă contemporană, concurs şi festival, cu scopul educării atât a tinerilor artişti, cât şi a publicului, în materie de artă contemporană. În mod evident, au fost şi alte evenimente culturale notabile în Sibiul anului 2010 şi de aceea vă invit să ne scrieţi pe site-ul http://www.sibiu100.ro ce eveniment v-a plăcut şi de ce, iar aşa poate reuşim să instituim, cu politica paşilor mărunţi, un spaţiu de dialog în ceea ce priveşte latura culturală a Sibiului.

Sursa: Sibiu 100%

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: